Azi e mare sărbătoare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Azi e mare sărbătoare,
Două inimi se unesc,
Cu o dragoste fierbinte,
Ele mult... mult se iubesc,
Și vor fi nedeslipite,
Numai prin cerescul har,
Căci unite-au fost de Domnul,
Ce dărâm-orice hotar.
Au pășit cu bucurie,
De nedespărțit vor fi,
Inimile fericite,
Pân-la capăt vor iubi,
Mirele pe-a sa mireasă,
El o va iubi mereu,
Căci iubirea e-o poruncă,
Ce-a lăsat-o Dumnezeu.
El de astăzi este preot,
Numai pentru casa sa,
Mâini curate lui îi cere,
Domnul pentru-a-l asculta,
Să-și iubeasc-a lui soție,
Căci ea este-un dar ceresc,
Pentru cei ce-n ascultare,
Domnului doar îi slujesc.
Iar miresei El îi cere,
Să iubească-nflăcărat,
Ca să fie ea supusă,
Soțului neîncetat,
Și să fie-ascultătoare,
Ei îi cere Dumnezeu,
Când pe ceruri va fi soare,
Dar și-n timpul cel mai greu.
Ei în viață vor fi una,
Binecuvântați de sus,
Căci la nunta cea de astăzi,
Coborât este Isus,
Binecuvântări alese,
Peste ei El a lăsat,
Nimenea să nu despartă,
Ce a binecuvântat.
Bucuria este mare,
Căci e voia Celui sfânt,
Ca ei azi să-nfăptuiască,
Cu iubire-un legământ,
Care e căsătoria,
Ce va fi pân-la sfârșit,
Căci vre-o dată nu dărâmă,
Nimeni... Domnul ce-a zidit.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/237498/azi-e-mare-sarbatoare