Curăţeşte-mă, Părinte!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Cină
Curăţeşte-mă, Părinte! Haina mi-e din nou pătată
Şi mă doare întristarea din privirea Ta de Tată...
Ştiu că iarăşi am greşit când o clipă n-am vegheat
Ascultând îndemnul tainic dintr-un gând necugetat!
Iartă-mă... mi-aşa de greu ochii să-mi ridic spre Tine!
Să Te chem în părtăşie, nu mai pot, căci mi-e ruşine...
Mi-e ruşine de cuvântul ce-a rămas tăcut şi rece
Şi de paşii rătăciţi... şi de viaţa ce se trece...
Curăţeşte-mă, Părinte! Spală-mă în sânge sfânt,
Dă-mi un strop de apă vie şi putere din Cuvânt!
Mai întinde-Ţi Doamne, mâna, şi alungă orice rău,
Ce s-a cuibărit, şiret, undeva în pieptul meu!
Iartă-mă... E sărbătoare şi-mi doresc aşa de mult
Ca prezenţa Ta să-o simt... glasul iarăşi să-Ţi ascult!
Să fim iarăşi amândoi înaintea mesei sfinte
Să-mi mai spui despre salvare şi de-a dragostei sorginte...

Vulcan-03-12-2022
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/237596/curateste-ma-parinte