Prieten drag, de n-am fost Lumină, pentru tine,
Sau umăr, unde să-ți sprijini durerea ta la greu,
De nu ți-am trasat calea cu sufletul din mine
Să-L poți vedea pe ea, mereu pe Dumnezeu,

De nu am facut totul sa poți vedea Lumina,
De n-ai simțit zefirul cum îți șoptește blând,
Că pân-la stele -nalț cu lacrimi, rugăciunea
să poți veni la Domnul. . să poți veni, curând,

De nu te-a-nfiorat nici versul. . nici cântarea
ce-au fost spuse din suflet, și doreau să te-ntorci
la Cel care odată, prin Jertfă-a străpuns zarea
ca tu sa scapi de lume. . de roșcove. . de porci,

De n-ai simțit Iubirea venind din zări senine,
Iubirea cea curată și sfântă-a lui Isus,
Privește-atunci Golgota. . cum încă pentru tine,
Pe crucea grea se lasă iar Dumnezeu, străpuns...

Poate ai intelege că încă orb din fire
Tu ești! Și n-auzi glasul atâtor chemări vii,
Care îți spun că astăzi să vii la mântuire,
Căci făr' de ea nu poți să intri-n veșnicii...

De nu ți-am fost Lumină și umăr pe cărare,
De n-am cântat așa, cum trebuia sa cânt,
Prietene. . iți cer de pe acum iertare. .
Cu sufletul scăldat în lacrimi, tremurând. .

Dar știu ca mi-am dorit atât: să vii spre Soare,
Să primești mântuirea care te-așteaptă blând,
Tăcută și rănită sub ale ei piroane...

Întoarce-te la Domnul... o, vino mai curând!

Daniela Banita