Privesc mereu seninul
din ochiul adormit,
Şi-aş vrea să-i schimb destinul
spre cer. . spre infinit. .
Dar stă în atipire
Şi nu-i pasă de fel,
Că lumea-n juru-i moare
aşa cum moare el!

Şi-i spun despre Iubirea
care s-a frânt pe cruce. .
Dar el, urmându-şi firea
un trandafir, mi-aduce. .
Şi-adună-n el parfumul
a tot ce-i pământesc. .
Eu, printre toţi şi toate
doar spini întrezăresc....

Mă cuibăresc în gânduri
Şi-mi spun cu glas scăzut:
"-O, Doamne. . dacă ochiul
Ce doarme-l vezi pierdut,
Mai fă-i iarăşi chemarea,
Mai strigă-l iar pe nume...
Ca ochiul, privind zarea,
Curând, să poată spune,

Că veşnicia-ntreagă
o poartă-n al lui suflet,
Atunci, eu bucuroasă
voi fii în al meu umblet,
Că-n viaţa mea pribeagă,
Prin Harul dăruit,
Mi-ai dat un spic, Stăpâne
Să fie mântuit!"


Daniela Banita