Cântă oastea îngerească

Cântă oastea îngerească,
În văzduh e veselie
Și-n inima omenească
Negrăită bucurie

Fiindcă, iată, S-a născut
Într-a lumii beznă grea,
Cel ce nu are început,
Nici sfârșit nu poate avea,

Cel ce-a pus suflarea Sa
În vasul nostru de lut
Și-acest vas, cu altceva,
Nu mai poate fi umplut!

Steaua-I vestește venirea
Și întruparea-n lumea noastră,
Îngerii-I cântă Mărirea
Și Gloria Lui cerească,

Magii vin și I se închină
De-a Lui Stea călăuziți,
Păstorii văd o lumină
Și de-un înger sunt treziți

Pentru-a întâmpina Minunea
Ce-a ales să ni Se nască,
În staul, fiindcă-omenirea
N-a știut cum să-L primească,

Căci cel rău, cu întunecimea,
A furat mintea omenească...
Însă din văzduh oștirea
Și splendoarea îngerească

Cânta și-I vestea sosirea
Celui ce-avea să plătească
Cu-al Său sânge izbăvirea
Lumii și s-o mântuiască.

Priviți Cerul nu pământul,
Lăudând cu bucurie
Pe Cel ce-a împlinit Cuvântul
Tatălui, din veșnicie!

Proslăvește-L dar fecioară
Pe Mielul ce S-a jertfit
Căci, „pe nor”, curând coboară
Mirele tău Preaiubit!

Veselește-te fiică,
Fiică a Sionului
Și inima ta să zică,
„În veci, slavă Domnului!”