Pe drumul ce coboară în jos, către Efrata
Autor: Dinu Ciolte
Album: Colinde
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Pe drumul ce coboară în jos, către Efrata
Pe drumul ce coboara în jos, către Efrata,
Bătând din poartă în poartă, doi străini,
Căutau ca să găsească un loc de poposire
Când se lăsa înserarea și se aprindeau lumini.
Dar nici un loc în casă nu s-a găsit atuncea
Maria ca să nască un Prunc venit din cer
Și iată-i spre un staul din câmp ei se îndreaptă,
Căci noaptea încet se lasă și afară este ger.
Maria, jos pe paie, naște un Prunc din slavă
Ca să se împlinească cuvântul profețit,
Iar îngerii din ceruri duc vestea pe câmpie,
Și un cor în noaptea rece atunci s-a auzit.
Cântau îngeri și oameni în noaptea înstelată,
Și o stea pe cer arată nașterea Domnului:
Slavă lui Dumnezeu în locuri preaînalte
Pace pe pământ între oameni plăcuți Lui''
Iar magii urmând steaua, veneau din depărtare,
Să se închine în fața Celui venit de sus
Trimis în lumea noastră ca să primim iertare,
Să fim cu El odată, căci ne-a iubit nespus.
Cu sfântă reverență și umilă închinare
Venim și noi, Isuse, cu drag la ieslea Ta,
Ascultă-ne Divine, Tu, Cel venit din glorii
Și ajută-ne ca-n viață să Te putem urma.
Dinu Ciolte
08.12. 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/237932/pe-drumul-ce-coboara-in-jos-catre-efrata