Mi-a ieșit Domnul în cale,
Când pe cale rătăceam,
Ca sa-mi dea din fericirea,
Care mult eu mi-o doream.

Mi-a ieșit când rătăcirea,
Către moarte mă-mpingea,
L-am văzut în a mea cale,
De mână nu mă lăsa.

Mi-a ieșit Domnul în față,
Ca eu azi să nu cobor,
A venit de sus cu aripi,
Să îmi dea avânt în zbor.

Cu lumina Sa cerească,
Ochii El mi i-a deschis,
Ca să merg pe calea care,
Va sfârși în Paradis.

Mi-a ieșit să-mi spună mie,
Că de El sunt eu iubit,
Să nu cred acele șoapte,
Care-o vreme m-au orbit.

Căci sunt șoaptele străine,
Ce spre moarte m-au împins,
Însă mi-a ieșit în cale,
Să nu fiu de ele-nvins.

Mi-a ieșit Domnul în cale,
Ca să-mi pună pasul meu,
Doar pe urma ce-a lasat-o,
Ce-i păzită de cel rău.

Vrea sa-mi spună că vre-o dată,
Eu de el nu sunt uitat,
Și că sunt urmașul celui,
Ce-i un veșnic Împărat.

Mi-a ieșit și niciodată,
El nu mă va părăsi,
Inima din piept îmi bate,
Pentru El oriunde-aș fi.

Căci eu sunt ținut de mână,
Doar de mâna Sa mereu,
Nu mi-e teamă... e cu mine,
Nu un om... ci Dumnezeu.