De ce ne-ai dat Isuse, o-ntreagă veșnicie,
Când noi doar suferință, în schimb Ție ți-am dat,
Ți-am pus și o coroană, pe fruntea Ta spinoasă,
Dar Tu cu mântuire, ne-ai binecuvântat.

De ce ne-ai dat lumina, ce-i doar pătrunzătoare,
Când ale noastre fapte, spre moarte te-mpingeau,
Când te loveam cu pietre, a Tale răni Isuse,
O-ntreagă nemurire în dar ne aduceau.

De ce plin de iubire, ești pentru fiecare,
Când Tu scuipat pe cale, ai fost Isus mereu,
Noi te-am bătut în cuie, dar Tu ne-ai dat un nume,
Un nume sfânt și mare, cel... fii de Dumnezeu.

De ce ești plin de milă, dar și de bunătate,
Când Doamne înc-o dată, Tu ești batjocorit,
Mai dai azi mântuire, mai dai Tu și iertare,
Căci în a Ta iubire, Tu ești nemărginit.

De ce ești Tu izvorul, când un zăduf de soare,
Deasupra noastră Doamne, e parcă nemișcat,
În el stropești cu rouă, acele flori alese,
De Tine sus pe cruce, când te-au crucificat.

De te-ai schimba o clipă, am fi pierduți cu toții,
De n-ai avea Tu milă, Isuse am muri,
De n-ai avea în toate, o mare bunătate,
Nici soarele pe ceruri, nu l-ai mai răsări.