Îngerul îi vorbește lui Iosif
Autor: Florența Sărmășan
Album: Învață de la Isus!
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Îngerul îi vorbește lui Iosif


Înainte de a Se naște
Domnul vieții, Fiul Sfânt
Iosif, pacea n-o cunoaște
La Maria-i al său gând

Voia să o părăsească
Pe logodnica-i iubită,
Burta a început să-i crească
Dovedea că-i necinstită

Iosif mult s-a frământat,
Să o lase, acum voia,
Necăjit și întristat
De rușinea, ce-i făcea

Și pe gânduri, supărat
Întrebări multe-și punea
Oare cum s-a întâmplat
Căci fără vină părea?

Toată pacea i-a stricat
Lui, care mult o iubea
Inima crunt i-a secat
S-o vadă, nu mai voia

Pe loc planul și-a făcut:
Pe ascuns o va lăsa,
Va trăi ca în trecut
Fără ea, în casa sa

Era într-un vis de noapte
Și-un înger s-a arătat
Și lui, temerile toate
Pe loc i le-a spulberat

De Tatăl Sfânt i-a vorbit
De Pruncul ce Se va naște
El din Duh e zămislit
Iar Maria nu cunoaște

Pe nimenea ca bărbat
Căci ea este neatinsă
Are sufletul curat
Și-l iubește, e convinsă

Când Fiul Sfânt va veni
Ca un tată să Îi fie
El Isus se va numi
El va fi lumina vie

Grija Lui apoi s-o poarte
Împreună cu Maria
El venind le schimbă toate
Aduce Împărăția

Căci e fiu de Dumnezeu
Și toate-s în mâna Sa
Va salva poporul Său
El măritul, Mesia

Iar când Iosif s-a trezit,
Știa ce are să facă,
Porunca va împlini:
Maria îi va fi soață.

Amin

Câmpia Turzii, 12 decembrie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238121/ingerul-ii-vorbeste-lui-iosif