Nu mă depărta Părinte!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Nu mă depărta Părinte
De la sfântă faţa Ta
Şi să nu laşi să se stingă
În inimă... dragostea!
Nu privi la pasul meu
Căci adesea nu e drept
Ci priveşte-mi sufletul
Să vezi cât de mult Te-aştept!
Sunt un om... nimic mai mult
Şi sunt slab în lupta vieţii
Însă Tu îmi dai putere
Să prind zorii dimineţii
Şi, în fiecare zi
Mâna Ta mă ocroteşte
Şi oricât de mare-i valul
Viaţa iarăşi îmi zâmbeşte!
Mâine oare ce va fi?
Vor fi lacrimi? Va fi cânt?
Pentru mine va mai fi
Încă-o zi pe-acest pământ?
Nu ştiu... dar m-aplec în rugă
Şi Te rog nu mă lăsa!
Nu mă depărta Părinte
De la sfântă faţa Ta!

Vulcan-13-12-2022
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238140/nu-ma-departa-parinte