Garoafa roșie
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Anotimpuri
Categorie: Familie

Garoafa roșie

 Alexandrina Tulics

 

... fulgi topiți se preling pe fereastră, adunându-se în colțul din dreapta, contopindu-se într-un buchețel de luminițe ce rămân astfel doar atât cât să-mi aduc aminte de mânuța ce ținea floricelele culese și prinse într-un buchet de rară frumusețe.

Era un vis împlinit în timpul iernii să-și vadă floricelele aducătoare de primăvară după tristeți sufletești.

Imagini ușor de urmărit, se preling în spatele pleoapelor, neținând cont de anotimpuri; inima se bucură văzând transformarea.

Avea nevoie sau se simțea bucuroasă în prezența florilor... le întreba: Cum ați face voi?

Adora frumusețea, puritatea dar mai ales prietenia și discreția lor... Anii au trecut și-n poze îi zâmbește garoafa roșie de la reverul lui Iosif în ziua logodnei. Este asemeni garoafei pe care o văzuse în mâna bunicului ce i-o lăsase la finalul visului.

Timpul trece, vin fetele, florile nu i-au lipsit dar pentru garoafe roșii are un sentiment aparte...

În urmă cu trei săptamâni s-a oprit înaintea  pozei preferate de la logodnă...

Întinse mâna să se odihnească pe fața tânărului care zâmbește curat, cel ce și-a ținut legământul căsătoriei  neatins. Își trage mâna și instinctiv se uită pe agenda  programărilor medicale.

1- întâlnire cu dr...

2- întâlnire cu dr...

Mai mult ca întâlnirile programate, indicații terapeutice, spital și: rezultatul!

... Pentru un timp, garoafa și-a schimbat culoarea... parcă plângea, cu lacrimi ce loveau geamul de la care privesc, căutând puterea luminii transformată seara în stele ce formează un buchet de lacrimi în colțul drept al geamului, acoperit de ruga ce insistă să nu-și piardă frumosul, viața.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/238357/garoafa-rosie