Eu nicicând n-am să te las!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Incurajare
Dumnezeul mângâierii să îți dea din pacea Sa,
Să îți lumineze viața, să-ți aline inima,
Să poți merge înainte, păzită la orice pas,
El îți spune-n orice vreme,"Eu nicicând n-am să te las!"
Dacă viața a fost crudă și pe Flavian al tău,
L-ai pierdut și-acuma este în brațul lui Dumnezeu,
Chiar dacă durerea-i mare, speranța să nu îți pierzi,
Că veni-va vremea-n care, sus în cer o să-l revezi!
Tu să stai în ascultate, să te rogi, căci în curând,
Va veni pe nori de slavă, Domnul Isus pe pământ,
El veghează și te știe, și dureri și bucuria,
Mai presus de toate astea, este însă, veșnicia!
Când ți-a dat alt fiu, pesemne, a fost darul Lui, chiar dacă,
Ți l-au luat de mic păgânii, te-au lăsat și mai săracă,
Dar noi știm că Cel Puternic are-un plan cu fiecare,
Și permite peste oameni uneori și încercare!
Nu să facă rău, din contră, să se-ntoarcă lumea toată,
La credință, la smerenie, la trăirea fără pată,
De aceea, tu te roagă, mulțumește-n orice stare,
Să-l primești pe Willy-acasă, semn de binecuvântare!
Greu e, Doamne, ca o mamă, să trăiască-n suferință,
Te îndură de Hermina, dă-i Isuse biruință,
Să-și trăiască anii vieții în pace și armonie,
Dă-i răbdare și putere! Amin! Amin! Slavă Ție!
18/12/2022, Deva- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/238379/eu-nicicand-n-am-sa-te-las