La oameni milă nu găsesc
Chiar de-ar fi sa sa mă prăbușesc
Cu un având ei m-ar împinge
Nu sunt in stare să mă ridice

De se întâmplă vreun necaz
Îndată ei fac mare haz
Gândesc că am păcătuit
Și de aceea sunt pedepsit

Inima e deznădăjduit de rea
Atunci când conduce firea
Cu ochii urmărim pe alții
Mereu atenți la ce fac frații

Însă bârnă noastră este mare
Și nepăsarea e in floare
Pe primul loc domnește mândria
La prima vorbă pornește urgia

Doamne, mai bine in mâinile Tale
Să cad, căci tot mai sunt binevoitoare
Numai pe mâna omului, nu
Căci mi-ar distruge îndată sufletul

La tine tot mai e scăpare
Si de-i rană adâncă și mă doare
Tu in milă ta cea mare, mă privești
Și rugăciunea mea nu o nesocotești

Însă omul este ca timpul, schimbător
Dar tu Doamne, ești al meu Salvator
Tu ramai același pe vecie, neschimbat
Bun și blând, fiu de Împărat