Făclia mântuirii
Autor: Anca Winter
Album: Mai Mult Decât Biruitori
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Culcat în ieslea rece, în straiele-Ți umile,
Tăcut și fără fală, în lume ai intrat.
Se oglindea tot cerul în ochii Tăi, Copile,
Dar câți au fost aceia care au observat

Pe capul Tău coroana de Prinț al veșniciei,
De Împărat al slavei, câți Te-au recunoscut?
Puțini, căci ambalajul precar al sărăciei
I-a-mpiedicat să vadă că n-aveai început.

La fel, cu nepăsare mulți astăzi Te ignoră,
Și darul mântuirii e-așa disprețuit,
Căci își doresc să vadă o scenă mai sonoră;
Intrigă simplitatea cu care ai venit.

Nu suntem noi mai vrednici ca restul omenirii,
Dar mulțumim, Isuse, că ochii ne-ai deschis
Ca să vedem în Tine făclia mântuirii
Ce arde-n veșnicie, așa cum a fost scris.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238526/faclia-mantuirii