Eu bat la tine
Autor: Mihai Ghidora
Album: Am întîlnit Iubirea
Categorie: An nou
Eu bat la tine
Eu nu mă satur an de an
Să bat la tine-n poartă,
Și dacă e zăvorul pus
Eu nu plec niciodată.
Aștept să intru, să-Mi deschizi
În liniștea de seară,
Să te cuprindă pacea Mea
Pentru întâia oară.
Și dacă frigul bate crunt
Eu stau la tine-n poartă,
Iubirea Mea va fi deajuns
Să nu plec niciodată,
Dar anii tăi se pierd în vânt
Și-alergi fără-ncetare,
Deschide omule acum
Să poți avea salvare...
Eu bat la tine an de an,
La inima închisă,
Și pentru tine țin acum
Lumina Mea aprinsă.
Mai port căldura Mea în piept
Și-n anul care vine,
Eu nu mă satur să aștept,
Eu nu plec de la tine.
Chișinău 19 decembrie 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/238540/eu-bat-la-tine