Jos în iesle S-a născut
Autor: Florența Sărmășan
Album: Învață de la Isus!
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Jos în iesle S-a născut


Jos în iesle S-a născut
Pruncul cel sfânt, minunat
Și lumină s-a făcut
Îngerii, s-au adunat

I-au cântat cu bucurie
Căci cu toți Îl așteptau
Slava Sa, în veci să fie
Cu iubire Îl priveau.

Și pe păstori i-au chemat
Ca să-L vadă pe Isus
Ei pe îngeri i-au urmat
La Pruncușor au ajuns

Mielușei i-au dăruit
Căci altceva nu aveau
Cu iubire L-au privit
Și sfioși se închinau.

Pruncul mic și înfășat
Pe brațul Mariei sta
Luminos, pur și curat
Iosif, cu drag Îl privea

Îngerul lui i-a vorbit
Când voia să o părăsească
Căci prin Duh e zămislit
Pruncul care o să Se nască

Tată să-I fie, i-a spus
Cu drag, să Îl ocrotească
Să-I pună nume Isus
Pe Maria, s-o iubească

Fiindcă nu e vinovată
Pe el, nu l-a înșelat
Ci e binecuvântată
Căci va naște un Împărat

Care lumea va salva
De la foc, de la pieire,
Căci El, jertfă Se va da
Va aduce mântuire.

Magii care cercetau
Cerurile, seri la rând
Acuma se pregăteau
Să ajungă cât mai curând

La ieslea cea minunată
Unde Pruncul S-a născut
Să Îl vadă deîndată
Căci L-au așteptat, de mult...

Și ei încărcați s-au dus
Daruri alese au luat
Să le ducă lui Isus
Ca și unui Împărat.

Glorie Îi aduceau
Celui sfânt, fără păcat
Și pios se închinau
Pruncului, Cel preacurat

El a adus bucuria,
Pacea și lumina sfântă,
El ne-a dat Împărăția,
Unde mii de îngeri cântă.

Cu ei să ne înfrățim.
Glorie să-I dăm mereu,
Înspre ceruri să pășim
Să-L slăvim pe Dumnezeu!

Amin

Câmpia Turzii, 24 decembrie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238551/jos-in-iesle-s-a-nascut