Anul Nou la ușă bate
Autor: Florența Sărmășan
Album: Doamne ai milă de mine!
Categorie: An nou
Anul Nou la ușă bate!

Cu Tine vreau să fiu Isus
Și-a anul care-mi stă înainte
Să ajung cândva la Tine, sus
În locurile cele sfinte

Doresc în grija Ta să fiu
Și credincios să Te slujesc
Să nu rătăcesc prin pustiu
Și calea spre cer s-o greșesc

Când greutăți mă năpădesc
Ca-n anii care au trecut
În rugă stau și mă smeresc
Să scap și să nu țină mult.

Căci am trecut prin încercare
Și tot am experimentat
Însă iubirea Ta cea mare
Din mare necaz m-a scăpat

Acest an îmi doresc să fie
Mai bun ca cel care a trecut
Frumoasa Ta Împărăție
Eu o doresc acum mai mult

M-ai învățat în încercare
Să chem numele Tău, Isus
Credința mea să fie mare
Și să fiu robul Tău, supus

Mă angajez în fața Ta
Mai bun să fiu în viitor
Să Te vestesc cu gura mea
Să fac și ce nu mi-e ușor

Să pot căra povara grea
Și împreună ca să fim
Noi doi, pe drum alăturea
Și să nu ne mai despărțim

An după an tot lângă mine
Să stai, să nu mă părăsești
Cu al Tău braț, Doamne mă ține
Să îmi arăți cât mă iubești

Dar și eu Doamne, Te iubesc
Și-n anul care va veni
Alături să-mi fii îmi doresc
Să Te însoțesc în veșnicii.

Amin, Câmpia Turzii 29 decembrie 2022

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238757/anul-nou-la-usa-bate