Când privim în urmă, anul

Când privim în urmă, anul
Parcă o clipă a durat,
Doar un picur în oceanul
Care secole a înecat.

Și te întrebi: -Găsi‑voi malul
„Țărmului” îndepărtat?
Voi ajunge la „Limanul”
Mult dorit și așteptat... ?

Am văzut însă că „Domnul
Până aici ne‑a ajutat”,
Și serbăm revelionul,
Dar nu‑n mod destrăbălat

Cum serbează „Babilonul”,
Ci cum Domnul ne‑a învățat:
Închinare ni-i dictonul!
Și din cugetul curat,

Împreună cu „Sionul”,
Îl slăvim pe Cel Preaînalt
Mulțumindu‑l că tot drumul
Pe‑a Lui brațe ne‑a purtat.

Când noi ridicam „catargul”,
El furtunile‑a mustrat
Și-am purtat cu cinste „steagul”
Domnului cel înviat!

Prin crez viu, privim Meleagul
Cel nespus de minunat,
Ne sprijinim pe „Toiagul”
Ce ne‑a fost încredințat

Și prin har, cântăm de dragul
Scumpului nostru Împărat,
Ce‑n curând ne‑a trece „pragul”
Slăvitului Său palat!