Ne furăm...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Spre Tronul Ceresc
Categorie: Trezire si veghere
Ne furăm...
Ne furăm starturile, omorâm versurile, proza,
cum erau omorâți pruncii în Biblie
de moașele egiptene;
''scriem pe dos'' în dreptul aproapelui
care a fost atins de har,
îi înghițim dumicatul,
chiar dacă abia-l mestecase...
suntem gata de răspuns
în dreptul semenului necunoscut;
știm mai mult decât știe el despre sine,
îi numărăm fericirile,
le împărțim în firimituri,
s-ajungă și la el una,
cea mai mică... fiind generoși...
Furăm diminețile și-amiazul
celor care trudesc noaptea
să poată avea ziua,
când numele îi este strigat de lumina zilei...
Așteptăm zăpezile ''că le merităm'',
sunt ale noastre!
Le-avem moștenire
de când ne-am născut cu ele...
Pândim apusul să fie ''al nostru''
când doar unora le spune:
Pentru tine voi veni și mâine,
că-n zori, atât m-ai așteptat...

Alexandrina Tulics, 5 ianuarie 2023-USA
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/239020/ne-furam