Tu mi-ai fost mereu tărie,
Când mi-era timpul mai greu,
Mi-ai dat din a Ta putere,
Ca să-naintez și eu,
Tu mi-ai dat nădejde vie,
Doar în Tine să mă-ncred,
Inima doar pentru Tine,
Mi se zbate tare-n piept.

Mi-ai dat dimineți de ziuă,
Noaptea lungă când era,
Să nu mi se-oprească zborul,
Care-i înspre slava Ta,
Răsăritul cel de soare,
Pentru mine l-ai adus,
Ca să-mi lumineze calea,
Ce sfârșește-acolo... sus.

Ai dat norii la o parte,
Ca să am un cer senin,
Mi-ai dat casă sus în ceruri,
Ca să fiu doar pelerin,
Pe pământul de durere,
Care este trecător,
Mi-ai dat aripi ce-s divine,
Ca să zbor... mereu să zbor.

M-ai trecut de văi și ape,
M-ai zidit pe culme sus,
Ca de valurile vieții,
Să nu fiu cândva răpus,
Chiar de sunt reci și înalte,
Să nu fiu jos la pământ,
Când vor fi ele aduse,
De bătăile de vânt.

Mi-ai fost scut și îndrumare,
Doar Tu m-ai călăuzit,
Spre limanul suferinței,
Și a greului venit,
M-ai trecut de planuri multe,
Acel rău ce le-a făcut,
Ca la capătul de viață,
Eu să am un început.