Nu te plânge tu copile
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu te plânge tu copile, dacă drumul este greu,
Tot pe el urca odată, Fiul Cel de Dumnezeu,
Tot pe el și pentru tine, crucea grea în spate-a dus,
Fără murmur sau cârtire, o ducea mereu supus.

Când te prigonesc păgânii, tu atunci nu murmura,
Căci și El sub multe pietre, doar tăcut înainta,
Nu s-a plâns măcar o clipă, că îi este mult prea greu,
S-a gândit să ai tu viață, s-a gândit s-o am și eu.

Nu-ți întinde astăzi pasul, mai grăbit mereu să-l ai,
Și să strângi doar cele bune, ca să poți s-ajungi în Rai,
Porțile le va deschide, faptele ce le-ai făcut,
Din iubire-adevărată, cum e cea de la-nceput.

Când vei fi lovit de pietre, tu să ai privirea-n sus,
Cum privea lovit de bice, pe un deal lovit Isus,
Și să mergi doar înainte, doar așa-l vei întâlni,
Pe Acel ce-ndată vine, El te poate izbăvi.

Dar când fără de dreptate, tu vei fi iar judecat,
Te va apăra Acela, ce a fost crucificat,
El a fost fără de vină, pe o cruce răstignit,
Să am parte eu de viață, ca să fii tu mântuit.

Dacă vei privi la oameni, la pământ te vor trânti,
Dacă vei privi spre ceruri, Domnul te va izbăvi,
Îți va netezi cărarea, ca s-ajungi și tu în cer,
Te va-ndepărta de drumul, celor care astăzi pier.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/239568/nu-te-plange-tu-copile