Tu suflete zdrobit de valuri,
De vânturile lungi și reci,
Când strig de sus... de ce privirea,
Înspre pământ tu ți-o apleci,
Eu te ating cu-a Mea iubire,
Te-brățișez cu mila Mea,
De ce suspini și-ți pierzi nădejdea,
Că în curând mă vei vedea.

Tu cel ce azi ești plin de jale,
Ce crezi că ești ascuns mereu,
De Mine și a Mea privire,
Uitând că Eu sunt Dumnezeu,
De ce te clatini sus pe stâncă,
În vremurile ce-au venit,
Când mâna Mea ce-a fost străpunsă,
Cu mare grijă te-a zidit.

Tu cel care îți cânți durerea,
Ce inima azi ți-ai închis,
De ce credința n-o ai vie,
Și nu mai crezi ce ți-am promis,
Tu nu lăsa să stingă focul,
Acele șoapte ce îți spun,
Că nimenea nu te-nțelege,
Că singur ești pe-al vieții drum.

Pe tine singur niciodată,
Pe-acest pământ nu te-am lăsat,
Am coborât Eu lângă tine,
Când cei din jur toți te-au uitat,
Ți-am vindecat și orice rană,
Când tot de ei erai rănit,
La piept te-am strâns când fără milă,
Păgânii te-au batjocorit.

Ți-am dat mereu și mângâiere,
Te-am alinat în timpul greu,
De ce azi cazi în deznădejde,
Crezând departe că sunt Eu,
Privește-n jur să vezi lucrarea,
Ce pentru tine zi de zi,
O fac din dragoste copile,
În ea nu pot Eu obosi.

Deschide ochii și privește,
Cum vin cu îndurarea Mea,
Ce-ți dă puteri să mergi' nainte,
Să nu te-ntorci în lumea rea,
Și nu te prăbuși în vremea,
Ce o trăiești... e de sfârșit,
Mai luptă căci Eu vin îndată,
Să-ți dau tot ce-am făgăduit.

Mai e puțin până la capăt,
Tu astăzi nu te așeza,
Te întărește-a Mea tărie,
Ce-o poți găsi în mâna Mea,
Rămâi pe stâncă în picioare,
Eu sunt Acel care te-am pus,
Pe culmea ei căci tu de Mine,
Ales ai fost... s-ajungi tu sus.

Acolo unde niciodată,
Să plângi Eu nu te voi lăsa,
În cer e numai veselie,
Să ai vreau parte tudeea,
Să nu lași valul să te ducă,
Departe azi de drumul Meu,
În dreptul tău am scris Eu viață,
Și te-am făcut un fiu al Meu.