Țărână sunt și păcătos!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Doamne ai milă de mine!
Categorie: Laudă și închinare
Țărână sunt și păcătos
De multe eu sunt vinovat,
Mă iartă bunule Hristos
Să ierți Doamne al meu păcat!
Mă iartă pentru nepăsare
Indiferența, m-a răpus
N-am ascultat a Ta chemare
Și astăzi, mă căiesc Isus
Căci nepăsarea mea Te doare
Te cred și mă simt vinovat
Te rog să-mi dai a Ta iertare
De toate ce s-au întâmplat.
O Doamne, multe ai îndurat
Pentru ființa păcătoasă
Chiar viața Ta scumpă Ți-ai dat
Mărirea Ta cea grandioasă,
La ceruri, toate le-ai lăsat
Pe omul cel slab să-l salvezi
De glorie Te-ai dezbrăcat
Fiindcă-l iubești, în el mai crezi.
Isus, Te rog să-mi dai putere
Să umblu drept pe calea Ta
Activ să fiu și în veghere
Pericolul, să-l pot vedea,
Să pot de el să mă feresc
În slujba Ta, să fiu mereu
S-alerg făr să mă prăbușesc
Pe calea, înspre cerul Tău.
Conștiința mea clară să fie
Dreptatea sfântă, s-o iubesc
Iar Duhul Tău cel Sfânt să vie
Cu El, ca să mă însoțesc
Să-mi dea Sa învățătură
Și forță ca să pot trăi
Un lacăt să-mi pună la gură
Ce-i bine, ca să pot vorbi
Căci cu o vorbă rea se poate
Întreaga viață transforma
Atent să fiu Doamne la toate
Să fac doar sfântă voia Ta
Iubirea Ta să mă conducă
Pe drumul înspre veșnicie
Și mântuire să-mi aducă
În calea, spre Împărăție
Țărâna asta Te iubește
Chiar dacă este greșitoare
Și cel mai mult Doamne dorește
Să vadă a cerului splendoare.
Amin
Câmpia Turzii, 19 ianuarie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/239661/tarana-sunt-si-pacatos