Dă-mi putere să postesc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Doamne ai milă de mine!
Categorie: Slujire
Dă-mi putere să postesc!
Doamne, astăzi vin la Tine
Și Te rog îngenunchiat,
Ajută-mă, să fac bine
Și iartă al meu păcat.
Zi de zi mă străduiesc
Și mă rog cu stăruință
Prin toate să izbutesc
Tu, să îmi dai biruință,
În post, ca să pot să stau
Închinare să-ți aduc,
Tot ce am mai bun, să dau
Și să pot iubi mai mult,
Fiindcă fără de iubire
Nimic, nu are valoare
Iar dacă nu e simțire
Sunt ca ziua fără soare.
Nu vreau să mă răzvrătesc
Vreau să fiu umil, supus
Fiindcă Doamne Te iubesc
A mea țintă, este sus
Unde cei sfinți au plecat
Cu Tine să se întâlnească
Sus în cerul minunat
Gloria Ta, s-o slăvească!
În necaz ai fost cu mine
Durerea, mi-ai alinat
Făcătorule de bine
Tată scump, Părinte drag,
Pentru tot, Îți mulțumesc
Mă prostern în fața Ta
Vreau să știi că Te iubesc
Vreau să vezi inima mea
Ce tânjește după Tine,
După a Ta Împărăție
Du-mă spre liman cu bine
Gloria Ta-n veci să fie!
Amin
Câmpia Turzii, 23 ianuarie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/239862/da-mi-putere-sa-postesc