Ferește-mă de lăcomie
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ferește-mă de lăcomie
De poftă rea și de mândrie
Și fă-mi o Doamne inima
Curată după voia Ta
Și orice duh de viclenie
Mustră-l Isuse pe vecie
Să fiu rob sincer și curat
Așa cum Tu m-ai învățat
Îndepărtează de la mine
Tot ce Te supără pe Tine
Fă-mă mai bun, mai răbdător
Și-o harfă vie tuturor
Îmbracă-mă-n credincioșie
În dragoste și în tărie
Fă-mă statornic iubitor
Și doar de Tine-ascultător
Ferește-mă de vrăjmășie
De ură de fățărnicie
Fă-mă un serv evlavios
În slujba Ta Isus Hristos
Ajută-mă în ascultare
Să stau la Sfintele-Ți picioare
Să împlinesc al Tău cuvânt
Și să lucrez mai cu avânt
Ferește-mă de bârfa lumii
Și fă-mă om al rugăciunii
Să fiu oricui folositor
Și doar de Tine temător
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/239987/fereste-ma-de-lacomie