Mulţumit...
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Incurajare
Sunt mulţumit şi plin de bucurie,
Căci am găsit izvor de Apă vie.
Izvor de har şi binecuvântare,
Isus Hristos ce n-are asemănare.

Setos sunt după-acest Izvor de har,
Cu sete vin căci primesc apa în dar.
Viaţa veşnică... Ce minunat!
Cu Domnul meu sunt binecuvântat.

Isus Hristos, El este Pâinea vieţii,
Îl chem cu drag din zorii dimineţii.
El îmi hrăneşte sufletu-mi flămând,
Îl port cu drag în inimă şi gând.

Isus e uşa către mântuire,
Prin El am viaţă, pace, fericire.
Locaş ceresc în Patria măreaţă,
În locul sfânt măreţ şi plin de viaţă.

Sunt bucuros căci m-a răscumpărat,
Şi mântuire-n dar am căpătat.
Smerit mă-nchin şi-i mulţumesc frumos,
Depind de El, de domnul meu Hristos.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/240052/multumit