Doamne, oare ce va fi cu-acest copil?
Autor: Daniel Briciu
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Doamne, oare ce va fi cu-acest copil?
Plângând mereu o mamă cerul întreba,
Şi-apoi în sicriaş de papură pe Nil
Şi-n braţul Domnului copilul îşi punea.
R1: /:Dar Dumnezeu ştia tot ce se va-ntâmpla
Şi Moise-a fost prin valuri protejat,
Căci Domnul a vegheat un prunc neînsemnat
Şi-un mare om din el a ridicat. :/
2. Doamne, oare ce va fi cu-acest copil?
Se întrebau în templu oamenii şoptit
Când Zaharia a vorbit din nou, umil,
După ce nouă luni tăcuse, pedepsit.
R2: /:Dar Dumnezeu ştia tot ce se va-ntampla
Şi pe loan mereu l-a ajutat,
Căci Domnul a vegheat un prunc neînsemnat
Şi-un mare om din el a ridicat. :/
3. Doamne, oare ce va fi cu-acest copil?
S-au întrebat păstorii lângă ieslea Sa.
Născut în paie, într-un loc mult prea umil,
Dar totuşi îngerii îi cântă OSANA!
R3: /:Dar Dumnezeu ştia de ce a fost aşa,
De ce Isus în staul s-a născut,
Iar Pruncul ne-nsemnat ajunse Împărat,
Mântuitorul nostru s-a făcut :/
4. Doamne, oare ce va fi cu-acest copil?
Adesea ne-ntrebăm ca şi părinţi şi noi,
Văzând că darul ce-am primit este fragil
Şi-n jurul lui e-o lume plină de noroi.
R4: /:Dar nu vă-ngrijoraţi, ci Domnului îl daţi,
Căci numai El îl poate ocroti.
Şi-n lumea-acesta rea, doar El îl va purta,
Ca într-o zi s-ajungă-n veşnicii. :/
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/240338/doamne-oare-ce-va-fi-cu-acest-copil