Viață și infinit
Autor: Simion Ioanas
Album: Cugetări despre viață volumul 3
Categorie: Diverse
Viață și infinit

Se duce viața ca un abur
Alergăm cu toții spre-un apus
Adormim visând la zile de tezaur
Suntem treziți subit de-al morții vis.

Ne strecurăm grăbiți printre ore
Cronometrând viața la minute
Ne ridicăm pe rând ștafete
Ce-s înălțate parcă din secunde.

Uităm că viața-i un lat de palmă
În infinitul acestui Univers
Uităm să ne trăim grăuntele de viață
Oprindu-ne din alergarea fără sens.

Ne clocotește tuturor în suflet
Acea dorință după infinit
O, Doamne, dă-ne a Ta viață
Să locuim pe veci în Paradis.
Simion Ioanăș
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/240384/viata-si-infinit