Vom învia
Autor: Tudor Maier
Album: Calea îngustă
Categorie: Trezire si veghere
Vom învia

Vom învia prin Duhul lui Hristos
În trup de slavă şi de nemurire.
Dacă leviţi am fost, cu trai pios,
Vom levita atunci mai sus de fire.

Umplease-va văzduhul de splendori,
Cum fluturi ies din mii de crisalide.
Pătrunşi în suflet de cereşti fiori,
Ne-om înălţa cu toţi, spre zări candide.

Din lutul frământat vom răsări,
Pecetluind cu spicul plin rodirea.
Va scăpăta Luceafărul de zi,
În clipa sfântă când va fi răpirea.

Ca de-un magnet vom fi atraşi spre cer,
De o iubire veşnică şi tare,
Lăsând în urmă lutul efemer,
Serba-vom nunta plină de splendoare.

Uimiţi, vom sta cu îngerii în stal,
Pe plai de vis cum au descris profeţii.
Miros plăcut, ca lemnul de santal,
Va emana din arborele vieţii.

Să-L întrebăm pe Cel de nepătruns:
- O, Mire Sfânt, să te arăţi eşti gata?
Iar Duhul ne va da un bun răspuns:
- Să ştiţi că Domnul vine! Maranata!






Lumina
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/240418/vom-invia