Să nu judeci!
Autor: Elena Movileanu
Album: Eu sunt doar mâna care scrie
Categorie: Diverse
Să nu judeci nicicând o mamă îndurerată,
Căci nu-i știi suferința și-al ei cumplit amar,
Ci stai în rugăciune, c-o inimă curată.
Și strigă către Domnul acolo la altar!

Să nu rănești nicicând o inimă zdrobită.
Căci Dumnezeu aude din cer orice cuvânt.
Ci mai degrabă vino c-o inimă smerită
În sfânta Lui prezență și cere-i Duhul Sfânt!

Să nu judeci pe nimeni! Nicicând să nu bârfești!
Să știi că Domnul aude și te înregistrează.
Căci e cu neputință să nu păcătuiești,
Când gura ta vorbește și-n rugă nu veghează.

Nu-i judeca pe oameni când au o slăbiciune,
Căci mâine poate tu poți fi în locul lor.
Ci mai degrabă vino să stai în rugăciune
Să-ți dea Domnul putere să fii biruitor!

De vrei să ai iertare, milă și ajutor
Iartă-l tu pe-acela care ți-a greșit.
Dezbrăcă-te de haina de judecător
Și arată milă celui sărman și necăjit.

Căci pentru ce-ai făcut sau zis, la Judecată,
De însuși Domnul slavei tu fi-vei judecat.
Și-atunci ai da orice, mai mult ca niciodată,
Să fii găsit că-ți este sufletul predat.

(6 februarie 2023)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/240797/sa-nu-judeci