Și totuși ...
Autor: Daniel Briciu
Album: fara album
Categorie: Diverse
M-am încrezut în omul care piere
Și-am investit atâta sentiment,
Dar azi mă aflu-n clipa de durere
A unui trist și sumbru faliment.
Și nu-i mai greu nici mai amar pe lume
Decât să știi că rana ce-ai primit
Nu ți-a făcut-o vreun dușman anume,
Ci chiar acel pe care l-ai iubit.
Acel cu care-ai împărțit la suferință
Bucata pâinii sufletului tău
Acum, în ceasul greu de necredință,
Ți-a devenit un Iuda, un călău.
Nu unul care trupul să-ți omoare,
Căci nu-i acesta cel mai mare preț,
Ci piatra grea a vorbelor amare
Să ți-o arunce-n față cu dispreț.
Când știi că e-un vrăjmaș care pândește
Și-ndreaptă către tine-a lui săgeți,
Te aperi, te ferești când te ochește,
Și chiar de trage, oarecum te-aștepți.
Dar când ți-e inima deschisă ca o carte
Și dăruiești din ea tot ce-ai mai sfânt
Și-apoi pumnalul dătător de moarte
Își spune sadic ultimul cuvânt,
Nu poti să taci, căci grea îți e durerea,
Ci doar să plângi, atât ți-a mai rămas
Și să te-ntrebi de ce Dumnezeirea
A-ngăduit acest teribil ceas.
* * *
Și, totuși, mă voi ridica din grea cădere,
Voi smulge-apoi teribilul pumnal,
Din ochi voi șterge lacrimi de durere
Și voi păși din nou pe-al păcii mal.
Căci tu, Isus, mi-ai dat puteri depline
Să pot să uit, să iert și să iubesc,
Să înțeleg menirea mea în lume,
Biruitor spre ceruri să privesc.
Îți mulțumesc de-această încercare
Ce m-a lovit mișel, dar nu mortal.
Rămân prin Tine iarăși în picioare
Și voi rămâne până la final!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/240842/si-totusi