Calea înspre cele sfinte!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Tu ești dreptul Dumnezeu!
Categorie: Trezire si veghere
Calea înspre cele sfinte!


Lumea este întinată
Plină de rău și păcat,
Viața este agitată
Dar Tu Doamne, n-ai uitat

De omul cel rătăcit
Instabil și cârtitor,
A Ta jertfă l-a plătit
Chinul Tău, n-a fost ușor

Sângele cel sfânt l-ai dat
Să scapi omul rătăcit,
Izbăvit și curățat
Pentru cer, l-ai pregătit.

Cuvântul ce l-ai lăsat
Zi de zi, s-a împlinit
Punct cu punct, s-a respectat
Tot ce-n El, s-a prorocit.

Să fim cu luare aminte,
Cu ochii noștri vedem,
Calea, înspre cele sfinte
Și dorința ce-o avem.

Putem ca sfinți, să pozăm
Cei din jur ca să ne creadă
Dar pe Isus, nu putem
El poate totul să vadă

El știe cu adevărat
Cum ne este inima
El nu poate fi înșelat
Știe tot, ce va urma

În rugă, să stăruim
Să primi a Lui iertare,
De ce-i rău, să ne păzim
Și să-I cerem îndurare,

Plin de milă ca să fie
Față de al nost păcat
Să pășim spre veșnicie
Și spre cerul minunat.

Sub lumina Lui măreață
Înspre El să ne îndreptă
Ca să Îl vedem la față
Să-L slăvim, să-L venerăm!

Căci prin jertfă ne-a salvat
Iubirea Lui este mare,
Domnul cel sfânt, minunat
Ne-a adus eliberare!

Amin

Câmpia Turzii, 8 februarie 2023

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/240873/calea-inspre-cele-sfinte