Cum, Isuse, totdeauna
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Cum, Isuse, totdeauna,
Tu ai fost găsit deplin,
În Lucrările şi-n Casa
Sfânt-a Tatălui Divin,
Tot aşa doresc fierbinte,
Ca să fiu găsit şi eu
Pe deplin în Adevărul
Și-n lubirea Ta mereu.

2. Cum prin lume fără teamă
Ai umblat din loc în loc,
Binele făcându-l pururi
Și stingând al urii foc,
Tot aşa şi eu, ca Tine,
Vreau să fiu pe-acest pământ,
Purtător de haruri sfinte
Și-n trăire şi-n cuvânt.

3. Cum ascultător în toate
Tu ai fost pân-la sfârşit,
Împlinind smerit Cuvântul
Dumnezeului slăvit,
Tt aşa, cu-ntregu-mi suflet,
Și pe rug dac-aş fi pus,
Vreau să-Ţi împlinesc Cuvântul,
Chiar aşa cum Tu L-ai spus!

4. Cum ca jertfă Ţi-ai dat viaţa,
Pe-al iubirii sfânt altar,
Să răscumperi omenirea
Din păcatul ei amar,
Tot aşa ca Tine, Doamne
Vreau să fiu şi eu mereu,
Jertfă să m-aduc într-una
pentru cei din jurul meu.

5. Şi cum Tu cu-mbelşugare,
Ai adus un rod frumos,
Fă-mă şi pe mine-asemeni
Roditor şi credincios.
Ca şi eu, aşa ca Tine,
Să pot spune la sfârşit:
Tată-am isprăvit Lucrarea,
După cum Tu ai voit!

I: Cântările Harului - volumul 1, cântarea 174.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/240995/cum-isuse-totdeauna