„... când postești ungeți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns, iar Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti”. (Matei 6/18)

Știm deja că sunt mai multe feluri de post: Postul practicat pentru oameni și postul practicat pentru Dumnezeu. Postul practicat pentru oameni, era împărțit în două moduri:

Postul făcut de ochii altora. (Matei 6/16a) Era un post practicat cu precădere de farisei, fiind un mod de a se evidenția public: „ Eu postesc de două ori pe săptămână... ” - spunea fariseul în auzul tuturor. (Luca 18/12) Un asemenea post nu avea nici o legătură cu inima, dar nici cu ochii lui Dumnezeu. Rugăciunea și dărnicia erau și ele practicate în același scop. Pentru astfel de „activități religioase” nu exista făgăduită nici o răsplată divină, deoarece, „și-au luat răsplata... ” (Matei 6/16) Avertismentul dat de  Isus îi viza pe ceilalți oameni să nu procedeze la fel: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei” (Matei 6/1)

Postul făcut pentru oameni, nu avea legătură cu „ochii oamenilor”, dar nici cu slujirea lui Dumnezeu, fiind practicat într-un anume context ce ținea de tradiția iudaică. De ex: După moartea împăratului Saul, parte din poporul evreu a ținut un post de șapte zile. (1Sam. 31/13) I-am fi înțeles mai bine rostul unui asemenea post dacă era ținut înainte de moartea sa și nu după. Credem totuși că era o formă de a manifesta jalea pentru pierderea suferită. Să ne reamintim că iudeii i-au reproșat lui David că a mâncat după moartea copilului și a postit înainte, când ei „știau” (conform tradiției) că ar fi trebuit să procedeze invers. David a explicat de ce trebuie postit înainte și nu după...

Religia majoritară contemporană are stabilit tot în mod tradițional ( de oameni și pentru oameni), mai multe perioade de post pe tot parcursul anului. Totul are legătură cu tradiția și nimic comun cu Dumnezeu. Adică tot anul n-ai avut nici o relație cu Dumnezeu trăind după bunul plac, apoi  într-o perioadă dictată de calendar și nu de cuget, postești... Pentru ce? Să-ți ierte Dumnezeu păcatele și apoi să continui în același mod? Postul amestecat cu nelegiuirea? Imaginați-vă acum, că Izabela în planul ei murdar de al deposeda pe Nabot de propria sa vie, a decretat „post național”  Hoția, mărturia mincinoasă și crima, au fost amestecate cu postul. Un asemenea „post ucigaș” își are corespondent în Noul Testament. 40 de inși au recurs la această formă de post pe timp nelimitat până vor omorî pe apostol. (Fapte 23/12) Tocmai de acea a fost necesar să facem o incursiune și să amintim și de alte forme de post pentru a ști să facem diferența...  

Postul cerut de Dumnezeu - este însoțit de făgăduința răsplătirii, dar cu condiția să fie respectate cerințele - pentru a fi plăcut Domnului. În acest sens Dumnezeu a vorbit prin prorocul Isaia: „Iată postul plăcut Mie... ” Înseamnă că nu orice post este plăcut înaintea Sa. Așa că apostolul Pavel este determinat să recomande: „Cercetați ce este plăcut Domnului.”

 Dar ce este postul și în ce constă pentru a fi plăcut?                                                                                                     

Postul este o jertfire de sine. Este o aplicație practică a unei recomandări: „Vă îndemn pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie... ” Nici o jertfă nu este mai bine primită, decât jertfirea de sine. Iar jertfire înseamnă sacrificiu, ce implică anumite „costuri”: „nu voi aduce Domnului jertfe care să nu mă coste nimic.” (2Sam. 24/24) Jertfirea noastră personală este „jertfa” așteptată de Dumnezeu. Dacă pentru unii creștini pântecele a devenit propriul lor dumnezeu, iată că postul țintește spre acest „dumnezeu” pentru sacrificarea sa, cât și pentru binele nostru. Nu întâmplător apostolul se dă pildă pe sine însuși: „M-am purtat aspru cu trupul meu, ca nu cumva după ce-am vestit altora, eu însumi să fiu lepădat.” În ce constă asprimea?”... în posturi adesea... ” (2Cor. 11/27)

 Chiar dacă postul înseamnă jertfire de sine în scop personal, sau pentru folosul altora, el nu poate fi practicat oricum, deoarece jertfele cu cusur nu sunt acceptate. (Mal. 1/13,14) Este bine de știut că mai presus de orice jertfă este relația noastră cu Dumnezeu. Samuel l-a întrebat pe împăratul Saul: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele, decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât toate jertfele... ” (Dacă cineva ar conveni să împartă cu Dumnezeu o sumă de bani furată, credeți că  ar accepta, din moment ce tot El a poruncit: „Să nu furi”?) Așadar: Prioritatea „0” este păzirea Cuvântului, apoi postul. Tocmai acest adevăr a dorit și Isus să-l spună ca răspuns la reproșurile aduse ucenicilor Săi precum că „ei nu postesc deloc”: „Nimeni nu pune un vin nou, într-un burduf vechi... ”                  

Ce înseamnă aceasta?                                                                                                                                                          Postul (vinul nou) în noua rânduială nu poate fi practicat de „omul vechi”, deoarece nu-și are rostul. Regula este bine stabilită: „Vin nou în burdufuri (oameni) noi.” Deci se are în vedere în mod prioritar „cine aduce  jertfa” și apoi „focul” lui Dumnezeu va coborî pe altar pentru a face mistuirea. „Domnul a privit cu plăcere la Abel și spre jertfa sa.” (Gen. 4/4) Din moment ce și-a găsit plăcerea în tine, cu siguranță că-și va găsi plăcere și-n jertfa ta... În caz contrar, osteneala va fi în zădar. Evreii au constatat că postesc degeaba și chiar i-au reproșat lui Dumnezeu: „La ce ne folosește să postim, dacă Tu nu vezi? De ce să ne chinuim sufletul dacă Tu nu ții seama de lucrul acesta”? (Isaia 58/3) Ce s-a întâmplat, și care a fost cauza, ce l-a determinat pe Dumnezeu să ignore sacrificiul postului? Explicația nu este în altă parte, ci în același context: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să vă mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci păcatele voastre vă ascund fața lui și-L împiedică să v-asculte.” (Isaia 59/1)

Cu siguranță că orice constare, are și o recomandare: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțul răutății... ”  Din ce este format un lanț? Din mai multe zale prinse una de alta. Răutatea era un mod de viață și nu ceva accidental. Deci nu este în discuție  un păcat, ci o formă de persistență în păcat, ce s-a cumulat făcând un „zid” ce-i despărțea pe oameni de Dumnezeu. Acum  înțelegem mai bine de ce este necesar omul  să fie „nou”. Pentru că omul născut din nou nu continuă să păcătuiască.” (1Ioan 3/9) Fără pocăință postul nu are nici o valoare: „Domnul își aduce aminte de nelegiuirile lor și le pedepsește păcatele (nemărturisite). Chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunea... ” (Ier. 14/10,12) 

 De ce postim?

Este bine de știut că postul  practicat  în vremea Bisericii, nu are același scop cu cel practicat în perioada vechi testamentară. Menirea sa este diferită dacă ținem cont și de cuvintele Domnului Isus: „Eu fac toate lucrurile noi” Așa că în mod sigur  lucrurile s-au înnoit și în ce privește postul. Reamintim cuvintele Domnului pentru a justifica de ce nu posteau ucenicii Săi: „Nimeni nu pune vin nou, în burdufuri vechi.” Înseamnă că nu doar oamenii (burdufurile) trebuia să fie noi, dar și vinul (postul) trebuia să fie nou. În Vechiul Testament „întoarcerea” omului din pornirile sale rele, era însoțit de post. Însuși Dumnezeu  a stabilit această regulă: „Da chiar acum zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet.” (Ioel 2/12) Numai că postul a devenit atât de formal încât prin practicarea lui doar  simulau întoarcerea  la Dumnezeu, dar fără o pocăință reală. Ex: La auzul veștii că va veni nenorocirea peste el, cel mai rău împărat a lui Israel - Ahab, a luat o măsură radicală provenită din tradiția iudaică: „... și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe trup și a postit... ” (1Împ. 21/27) Deși și-a rupt hainele împărătești înlocuindu-le cu un sac, postea și mergea încet, „pocăința” lui a fost de scurtă durată, deoarece au fost sfâșiate doar hainele, dar n-a fost sfâșiată și inima așa cum cerea Dumnezeu. (Ioel 2/13)  Dumnezeu nu se lasă batjocorit (păcălit) a revenit și a pedepsit atât pe Ahab, cât și casa lui. Oamenii au folosit postul ca un refugiu, punându-se la adăpost de judecata și mânia lui Dumnezeu, ba încă împreună cu postul își mărturiseau (recunoșteau) vinovăția conf. Neemia 9/1,2 dar aceaste formalități nu erau suficiente deoarece regula de aur spune astfel: „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine și le mărturisește și se leapădă de ele, capătă îndurare.” (Prov. 28/13) Poate că ar fi bine să amintim în acest context și de „pocăința” temporară a ninivenilor la propovăduirea lui Iona. A fost una dintre cele mai mari revoluții spirituale. Poporul în întregime s-a „întors” la Dumnezeu în urma postului național decretat chiar de împărat. Însă și întoarcerea lor a fost una temporară specifică unei pocăințe făcute „între nicovală și ciocan” și nu din dragoste - așa cum dorește Dumnezeu. Cartea „Naum” relatează felul cum a fost distrusă cetatea Ninive.

Revenind  la „vinul cel nou”, este bine să știm că nicăieri în Noul Testament nu ni cere să postim pentru „ispășirea păcatelor sau ca o dovadă a pocăinței. Tocmai de aceea spuneam că este diferit... Ispășirea păcatelor se face doar prin sângele Mielului. Întoarcerea la Dumnezeu nu este obligatoriu  să fie însoțită de post, dar trebuie însoțită  de pocăință autentică, permanentă și nu  formală. „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Domnul ca să vi se șteargă păcatele.” (Fapte 3/19) Iar pocăință nu înseamnă doar părere de rău, ci înseamnă schimbare (înnoire) Tit 3/5 Nu postim ca să fim mântuiți, deoarece mântuirea noastră este prin credință și nu prin fapte. Nu postim pentru a ne smeri (după obiceiul iudaic). (Ezra 8/21) Smerenia este trăsătură permanentă, o lecție învățată de la Cel ce a spus: „... învățați de la Mine căci eu sunt blând și smerit cu inima.” (Matei 11/26)

Dar revenim cu întrebarea: De ce postim?

Postim pentru că suntem mântuiți, iar mântuirea trebuie dusă până la capăt însoțită de fapte, iar faptele care implică jertfire (sacrificiu), vor fi răsplătite . „... ca să te arăți că postești, nu oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns. Și tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti.” (Matei 6/18) Când ni se promite răsplată, mai punem întrebarea: de ce postim? Răsplată ca pentru oricare altă jertfă pe care o aducem înaintea lui Dumnezeu. Și totuși atunci când te-ai hotărât să slujești Domnului cu o zi de post, ea trebuie motivată...

Postim pentru că în acest mod se revigorează omul lăuntric și  rezistăm cu bine în fața ispitelor. Mântuitorul a postit în mod supranatural 40 de zile. Apoi a fost ispitit ca și noi dar fără păcat. Atunci când firea  păcătoasă te ispitește, ce ar însemna să o „pedepsești” cu o zi sau chiar două de post? E posibil de prea multă îmbuibare  să-ți creeze probleme... Da, cu siguranță că postul acționează „frâna” când dorim să ținem sub control firea pământească. În acest fel împlinim îndemnul: „umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești.” 

Postim pentru că „postul însoțit de rugăciune” este o modalitate de a fi eliberați de duhuri rele. Conștientizăm că lupta noastră este îndreptată împotriva acestor duhuri care dau târcoale și vor cu orice preț să intre în „casa” noastră. Și nu-i de mirare că reușesc... Duhuri de ceartă, duhuri de îndoială, de frică, de invidie, de răutate, de clevetire și lista continuă. Dacă ne-am cerceta bine, am constata că fiecare am căzut pradă și suntem „dezbrăcați și jefuiți în mod subtil de acești tâlhari în coborârea de la Ierusalim la Ierihon”. Este posibil ca noi să dorim să-i eliberăm pe alții, când noi înșine nu ne-am eliberat. Nu vom scăpa de ei și nu vom fi eliberați decât cu post și rugăciune...

Postim pentru eficiență în lucrarea lui Dumnezeu. Un lucrător responsabil nu-i va îndemna doar pe alții la jertfire, aidoma cărturarilor de care Isus a spus: „Ei zic, dar nu fac”, ci se vor da ei însuși pildă vrednică de urmat cerând călăuzirea și ajutorul Domnului cu post și rugăciune. Pavel se dă exemplu și scrie despre sine: „... adesea în posturi... ” De fapt în acest mod s-a făcut investirea apostolilor Pavel și Barnaba în dificila misiune de răspândire a Evangheliei: „... au postit, s-au rugat, apoi au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.” (Fapte 13/3) 

 În concluzie: Ce este postul? Este un timp pus deoparte în care îl cauți pe Dumnezeu (dar nu ca ceva pierdut) ci îl cauți pentru o părtășie deosebită. „Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.” (Daniel 9/3) Este o îndeletnicire spirituală plăcută Domnului în care este „... ținut în frâu tot trupul”. (Iacov 3/2) Aceasta presupune abstinență totală de la somn, mâncare, apă și relații intime. „... timp în care   vă îndeletniciți cu postul și rugăciunea” - recomandă apostolul Pavel.

Timp ce  „slăbește” omul de afară, dar cu siguranță  întărește omul lăuntric. Un timp necesar...

Fiți binecuvântați!