Dumnezeu să te-nveșmânte
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Diverse
Dumnezeu să te-nveșmânte,
Cu-a Sa mare bunătate,
El să te binecuvânte
Și să îți dea sănătate!
Să-ți călăuzească pașii,
Pe cărările sfințirii,
Ca să vadă-n tin' urmașii,
Harul sfânt al mântuirii!
Chiar de tremură piciorul,
Pe cărări ce-ți stau 'nainte,
Domnu-ți este ajutorul
Și în văi și sus pe munte!
A trecut încă o iarnă,
Peste tâmpla-ți argintie,
Viața-ntreagă e o taină,
Cu parfum de veșnicie!
Să pășești cu umilință
Să nu-ți pervertești umblarea,
Dumnezeul nostru mare,
Îți va netezi cărarea!
Duhul Sfânt e Cel ce poate,
Să te-nvețe, să te-ndrume,
Har, credință, libertate,
Ai primit, ieșind din lume!
Azi, când în buchetul vieții,
S-a mai adăugat o floare,
Chiar și anii bătrâneții,
Sunt o binecuvântare!
Dumnezeu este cu tine
Și a fost dintotdeauna,
Tu să faci doar ce e bine,
Ca să moștenești cununa!
Prin Isus avem iertare,
De păcate și de vină,
El ne dă eliberare
Și ne umple de lumină!
Vindecați de lepra lumii,
Ne gândim la veșnicie,
Dezbrăcați de haina humii,
Îți dăm slavă numai Ție!
Tată, Te rugăm fierbinte,
Ca să ne mărești credința,
Noi să luăm învățăminte,
Să cunoaștem biruința!
Mulțumim pentru-ndurare,
Pentru anii mulți pe glie,
Pentru dragostea Ta mare,
Te-onorăm, cu bucurie!
15/02/2023, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/241156/dumnezeu-sa-te-nvesmante