Să calci cu teamă
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Îndemn la veghere
1. Să calci cu teamă-n iarba
cea moale de la şes,
ispita ca năpârca
acolo stă mai des.
Acolo stă păcatul
ca şarpele pândind
umblarea, rugăciunea
și râvna lenevind.

R1: Să priveghezi, să priveghezi,
acolo stă păcatul
ca șarpele pândind.

2. Acolo stă desfrâul
când toate merg din plin
și una după alta
dorinţe negre vin.
Şi unul după altul
vin demonii vrăjmaşi,
iar tu slăbit şi leneş
acolo te mai laşi.

R2: Să priveghezi, să priveghezi,
căci unul după altul
vin demonii vrăjmași.

3. O, nu-ţi slăbi vegherea
ci roagă-te mai des,
și mai cu râvnă-aleargă
ajuns la drum de şes.
Când scapi de calea aspră,
și-ajungi la locuri moi,
o, mai ales de-acolo
ispitele vin roi.

R3: Să priveghezi, să priveghezi,
când scapi de calea aspră
și-ajungi la locuri moi.

4. Atâţi din cei ce-n lanţuri
luptat-au strălucit,
în locuri liniştite
vrăjmaşul i-a zdrobit.
Mergi mult mai plin de teamă
ajuns la drum plăcut,
cununile mai multe
Acolo s-au pierdut.

R4: Să priveghezi, să priveghezi,
cununile mai multe
acolo s-au pierdut.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 19.
Autor text: Traian Dorz.
Refren: Nicolae Moldoveanu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/241436/sa-calci-cu-teama