Dumnezeu parcă m-a părăsit ca să mă-ncerce
El a tăcut când L-am strigat necontenit
Și de la mine sfatul Lui o clipă-a vrut să plece
Să vadă dacă vasul ce-l crea i-a izbutit

A vrut sa vadă: "Ce clădesc este din aur?"
Să vadă ce gând port în inimă, pitit
Dacă la simplu răcnet aspru de balaur
Eu mă ciobesc îndată-n grabă, poticnit!

Cocosul ce-aștepta în preajma încercării
Cântând, a treia oară-n noapte, mi-a vorbit
Mi-a amintit că n-am stat treaz în taina rugăciunii
Nepăsător, pe roata Marelui Olar, am adormit

Și-un firicel de zgură îi strica a Domnului lucrare
Și-o bucățică de pământ Il stânjenea mereu
Căci lutul și ce e din Dumnezeu sunt părți contrare
Și unde-i fire, lutul se frământă tare greu!

Credeam că-s tare și că vasu-mi poate duce apă
Dar valul negru mi-a strigat că nu-i adevărat
Că mă scufund ușor când vântul dă să-nceapă,
Spre ceruri îmi ridic cu ușurință pumnu-mpovărat!

Cât de ușor am cântărit la testul ăsta, Tată!
Am ars rapid și eu ca snopul cel uscat, din paie
Nu m-arunca, te rog! Mai pune-mă pe roată înc-o dată
Și mai frământă-mă, o, Doamne și mă-ndoaie!

Și mai desprinde firicelele de zgură cenușie
Mai lămurește-mă o dată-n foc, să fiu curat
Ca nu cumva, la testul cel final ce-o fi să vie
Să mă trezesc afar', desprins de Tin' și lepădat!