Condu-mi pasul!...

Pe drumul vieţii străbătând
O, Doamne, nu mă părăsi!
Nu mă lăsa singur luptând
Fi-mi azi reazim, şi oricând,
Spre-a putea rău-al dovedi!

În starea cruntei neputinţe
Când aprig e lipit de mine,
Eu simt că bat a lui dorinţe
La poarta slabei mele fiinţe
Prin dreptul care-i aparţine.

În disperare,-mi ridic glasul
Căci vreau putere şi-ajutor,
Să pot să-mi îndrept pasul,
Pe calea sfântă în tot ceasul
Sub scutul bun şi Protector!

Căci numai Tu ma izbăveşti
De trupul, lovit de moarte!
Ca viaţă iar, să-mi dăruieşti
Să pot ajunge-n zări cereşti
Mai chemat şi pus deoparte.

Să pot să-Ţi înţeleg iubirea
Prin harul sfânt şi minunat,
De transformată va fi firea
Având pe suflet mântuirea
Şi-n pulbere de-oi fi plecat.

Şi să pricep cum lângă Tine
M-atrage zilnic Duhul Sfânt,
Ce mijloceşte, prin suspine
Şi-n harul mare mă susţine
Ca să mă nască din Cuvânt.

El face-astfel marea lucrare
Ca şi-a vântului, ce-n vuiet,
Îşi răspândeşte-a sa suflare
Pentru o sacră transformare
Făr-a pricepe al său umblet.

Flavius Laurian Duverna
20 septembrie 2007