Ești prețios!
Autor: Flamind Lenuta Alexandra
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Ești prețios În ochii Domnului Hristos
Iubit nespus, mereu de El tu-ai fost
Tu ești săpat în palma Domnului
Nimic nu te-ar lua din mâna tare-a Lui.
Ești prețios și mare ți-e valoarea
Prin sângele Lui sfant tu-ai infierea
Îi aparții doar Lui și numele ți-e scris
În cartea vieții-n cer, la El în Paradis!
Nu e minune nici n-a fost sub soare
Ca cea trimisă de Dumnezeul mare
Ea se numește mântuire și e dată
Celor ce cred în El cu inima curată.
Nu-i jertfă ca a Domnului Isus Hristos
Nici sânge sfânt izbăvitor și prețios
Ca sângele ce-ți spala orice pată
Și-ți da dreptul de fiu și El ți-e Tată
Ești prețios În ochii Celui ce e veșnic
Doar prin Hristos un om nevrednic
Primește harul să trăiască bucuria
Ce-o are cel ce primește mântuirea!
Ești prețios, iubit c-o gelozie sfântă
Nu poți trăi cum vrei viața-ți scurtă.
Te vrea Stăpânul, să-i aparții doar Lui
Cu toată inima iubindu-L, sa fii al Domnului.
Ești prețios și-n tine a pus parfum
Miros de cer, de slavă, nu praf și scrum
Nu-i prea puțin suspinul nici durerea
Ce le-a-ndurat Hristos, ca să ai infierea
E pus în tine dorul de Dumnezeul tău
Un gol ce-l poate umple doar El și harul Său
E o lumină-n tine, e strălucită stea
În tine-i Mântuirea și porți cununa Sa.
S-a pus un preț pe tine, si nu poți fi uitat
Ești prințul veșniciei, un fiu de Împărat.
E Dumnezeu în tine, în chipul tău de lut
Căci ai un suflet viu, așa te-a conceput.
Să nu îți pierzi valoarea, prețiosul dar
Trăind pe căi murdare și fără a Lui har.
Veșmântul sfânt țesut în chin și cu amar
Zdrobit de suferință, El te-a 'mbracat cu har!
Să nu cumva vreo șoaptă ce-i străină
Să se strecoare-n sufletu-ti în taină
Să-ncerce și nădejdea și credința ta
La îndoieli vreodată să-ți fie inima.
Tu nu ești o făptură lăsată-n voia sorții
Fără de siguranță, slab în fața morții
Hristos te-a mântuit, a biruit mormântul
Te va trezi din moarte, așa spune Cuvântul.
Încrede-te în Domnul, în Dumnezeul tău.
În toată viața ta, cu tot sufletul tău.
Rămâi tare-n credință și nu-ți uita valoarea
Tu ești răscumpăratul, ți-e dată înfierea!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/242320/esti-pretios