Izvor de ape cristaline, din Țara viselor de sus,
Care nu seacă niciodată, care nu stai vre-o dat ascuns,
Ridici Tu inimi ce-s zdrobite, și celor care sunt zdrobiți,
Le dai puteri să nu mai fie, pe cale Doamne obosiți.

Alungi puterea cea străină, ce-ncearcă pasu-a ne opri,
Căci Tu ești Doamne Luptătorul, poți orice luptă birui,
Nimic nu-ți poate sta în cale, nici sus în cer nici pe pământ,
Căci toate sunt în a Ta mână, doar Tu ești sfânt, ești sfânt, ești sfânt.

Izvor de dragoste divină, din locul fără de sfârșit,
Ești pentru cei ce te așteaptă, în vremuri grele ce-au venit,
Tu îi îmbraci cu-a Ta iubire, să simtă ocrotirea Ta,
Când teama iarăși dă târcoale, cu ea când lupta este grea.

Cu pacea cea odihnitoare, cobori din locul mult dorit,
De cei spre el care aleargă, în zile grele ce-au venit,
Pe aripile de iubire, ce le întinzi doar vor putea,
S-ajungă unde niciodată, să piardă pacea n-ar putea.

Reverși și harul printre stele, dar și pe razele-aurii,
Căci ești izvor în orice vreme, în primăveri dar și-n pustii,
Te îngrijești întotdeauna, de păsările ce-s în zbor,
De gândurile obosite, și pentru ele ești izvor.

Reverși mereu și bunătatea, și răsăritu-n zori de zi,
Ca să rămână-n urmă noaptea, ce vrea ființe-a rătăci,
Ești Stânca cea strălucitoare, izvorul apelor cerești,
Acelor ce se-ncred în Tine, din ea mereu le dăruiești.
Amin