Se-aud pași în depărtare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Se-aud pași în depărtare, vine Domnul în curând,
Vremurile ce-s venite, ne spun asta pe pământ,
Și războaiele-auzite, bolile ce au venit,
Sun acele care Domnul, prin proroci, toate-a vestit.
Se urăsc frații cu frații, vrăjmășiile-au pornit,
Căci aceste ce-s trăite, azi sunt vremuri de sfârșit,
Ura este-n adunare, și mândria a ajuns,
La amvon, la loc de cinste, azi nimic nu e ascuns.
Cearta este vorba blândă, care este aruncată,
Haina este doar la modă, cu parfum ce-i îmbibată,
Cu mașini și case scumpe, ne-ndreptăm spre Dumnezeu,
Dar nu știm că suntem robii, celui care este rău.
Frații stau la patru ace să vestească din cuvânt,
Spun că au asemănarea cu Acel ce este sfânt,
Mustră aspru la amvoane, uită de blândețea cea,
Care le-a cerut-o Domnul, Cel ce viață aducea.
Dar surorile smerite, ce-s cu părul dezvelit,
Fără de vre-o rușinare, uită unde au venit,
Banderole nevăzute, poartă dar chiar și-un breton,
O fustiță-n adunare, pe afară... pantalon.
Multe-nvățături sunt astăzi, între ei mulți se lovesc,
Cu cuvintele alese, care nu au înțeles,
Cu păreri aruncă-n frații, ce îl vor pe Dumnezeu,
Și în sora ce pe cale, merge poate ea mai greu.
Faima este la putere, Domnu-n urmă e lăsat,
Este-o mare concurență, cine-i cel mai învățat,
Însă tot ce azi se-ntâmplă, spun despre venirea Sa,
Care este-atât de-aproape, în curând va apărea.
Se va termin-alergarea, care astăzi e în vânt,
Goana ce-i deșertăciune, ce e astăzi pe pământ,
Vine ziua așteptată, toate când se vor sfârși,
Căci Acel ce se aude, vine... nu va zăbovi.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/242386/se-aud-pasi-in-departare