Strigăte se-aud din vale,
Dumnezeule ceresc,
Ochi nedumeriți spre ceruri,
Țintă sunt și nu clipesc,
Scuturat este pământul,
Doamne chiar din temelii,
Iar ne spui că este-aproape,
Clipa când Tu o să vii.

Sub dărâmături mor oameni,
Alții plâng în jurul lor,
Alții fără încetare,
Strigă după ajutor,
Strigă către Tine Doamne,
S-au trezit într-un pustiu,
Plini de teamă sunt Isuse,
Parc-ar fi un prea târziu.

Mame-și caută copiii,
Tații sunt îndurerați,
Căci de-o mare încercare,
Sunt ei astăzi încercați,
Au rămas orfani pe lume,
Cei care nu îi găsesc,
Pe ai lor părinți în viață,
Căutând... se prăbușesc.

Se-aud bocete și jale,
Căci pământul a-nghițit,
Sufletele îndrăgite,
Pe cel mare... pe cel mic,
O ce grea e durerea,
Ce în inimă o au,
Pe dărâmături ei Doamne,
Fără de vre-un rost azi stau.

Ca să le alini durerea,
Tu ești Cel care-ai putea,
Mângâierea ești Tu Doamne,
Este ea în mâna Ta,
Las-o peste cei ce astăzi,
Sunt atât de-ndurerați,
Să nu creadă că de Tine,
Părăsiți sunt și uitați.

Tu întinde-ți a Ta mână,
Să le dai un ajutor,
Sunt sleiți ei de putere,
Deznădăjduiesc și mor,
Inimile ce suspină,
Poți doar Tu să le-ntărești,
Căci doar Tu ești o putere,
Doar Tu poți să-i izbăvești.
Amin