Rămâi mereu doar lângă Domnul
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Rămâi mereu doar lângă Domnul
autor. Diana (G. U)

Rămâi mereu doar lângă Domnul,
De El tu nu te-ndepărta,
Sub aripa de sus întinsă,
Iubirea Lui o vei afla.

El poate ție să-ți aducă,
Lumină-n nopțile târzii,
Speranță-n vremurile grele,
Doar lângă El dacă rămâi.

La apele ce-s dătătoare,
De viață tu să te oprești,
Să poți să treci și de pustiul,
Adesea tu ce-l întâlnești.

Să nu te ducă-n deznădejde,
Zăduful vremii ce-a venit,
De vei rămâne la izvoare,
De Domnul tu vei fi-ntărit.

Rămâi mereu doar sub lumina,
Ce nori-i poate despărți,
Îți luminează calea sfântă,
Sub ea nu poți tu rătăci.

Și-n nopțile fierbinți e-aprinsă,
Te va conduce-n răsărit,
În urmă noaptea va rămâne,
De o urmezi pân-la sfârșit.

Rămâi la dragostea ce curge,
Dintr-un izvor ce-i nesecat,
Ființa ta poate s-aline,
Atunci când ești îndurerat.

Să nu te-ndepărtezi o clipă,
De harul revărsat de sus,
El ție îți va da tărie,
De tine nu va sta ascuns.

Ca să cuprinzi aceste toate,
Doar lângă Domnul să rămâi,
În clocotul iubirii care,
Ea este doar ca cea dintâi.

Și nu te-ndeparta de calea,
Deschisă ce a fost cândva,
Să te conducă către viață,
De Cel ce viața își dădea.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/242411/ramai-mereu-doar-langa-domnul