Iubită dragoste dintâi
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Iubită dragoste dintâi
autor. Diana (G. U)
Iubită dragoste dintâi, din slava-Mpărătească,
Ce soarele în dimineți, pe ceruri îl răsări,
Sub nori de încercări ce vin, nu lași să mă lovească,
Vre-un plan a celui ce e rău, îndată Tu apari.
Tu n-ai lăsat să fiu zdrobit, pe drum de vre-o durere,
M-ai mângâiat duios mereu, căci ești Tu cea de sus,
Ești dragostea care mi-a dat, în slăbiciuni putere,
Și m-ai făcut ca să privesc, în viață doar supus.
Tu mi-ai deschis un drum senin, căci ești mereu lumină,
Și printre stele-ai coborât, când teama m-a cuprins,
Iubită dragoste dintâi, Tu ești mereu senină,
Ești focul care niciodat, nu poate fi el stins.
Ești zorile din zori de zi, ești un apus de soare,
Pe raze Tu cobori mereu, vazută ca să fii,
În Tine dragoste-am găsit, acel strop de-alinare,
Și azi îl mai găsesc căci ești, mereu ca cea dintâi.
Reverși doar bucurii cerești, când viața mi-e amară,
Când sunt întins pe-un rece-adânc, ce-i plin de întristări,
Cu mine ai rămas din jur, cu hulă și ocară,
Când aruncau ca să mă-ntorc, pe-a lumii eu cărări.
Mi-ai vindecat atâtea răni, ce nu au fost văzute,
M-ai dus în loc îndepărtat, ca eu să odihnesc,
Și mâinile mi-ai ridicat, de timpul greu căzute,
Tu m-ai făcut s-alerg mereu, fără să obosesc.
Iubită dragoste dintâi, ce nu ești trecătoare,
Din răsărit până-n apus, să fiu cu tine-aș vrea,
Căci nu mă satur niciodat, de-a Tale vii izvoare,
Ce aripi inimii ia dat, să zbor spre slava Ta.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/242425/iubita-dragoste-dintai