IZBĂVIRE


Sufletul meu plânge, dar lacrimi nu curg.
Mă apasă greu păcatul şi aş vrea un chirurg,
Să mă opereze, să scoată răul afară.
Să nu mai simt durerea, ce sfâșie ca o fiară.

Mi-afund privirea-n Biblie, încep să citesc...
Şi descifrând Cuvântul, lacrimile-mi pornesc.
Sufletul începe... să-şi verse tot amarul.
Tu, Doamne, vindeci, nu înfigi pumnalul!

Mă adâncesc în Cuvânt şi nu m-aș mai opri,
Citesc cu o foame grozavă, ce n-o pot potoli.
Inima îmi cere cu nesaţ... să o hrănesc.
Ce minunată pâine, din Cuvânt primesc!

Sufletul se-nviorează... văd cât mă iubești!
Lumina Ta mă-nvăță, prin Har mă mântuieşti!
Ps. 9. l8„Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie,
Nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie."

Legea Ta este desăvârşită, eşti bun şi iubitor,
Însuflețești şi înţelepţeşti pe cel neştiutor.
Limpezești ochii, să faci vederea clară,
Să urce cu Adevărul... pe singura scară,

Care urcă la Cer. Deschizi Uşa Salvării.
Şi arunci toate păcatele în Marea Uitării.
Prin iertarea ce-o dai... prin Harul iubirii,
Născută în Jertfa pe Cruce... darul mântuirii.

Îmi încredințez viaţa mea toată, în mâna Ta.
Slăvit să fi Doamne, că Tu vei lucra!
Vei împlini tot planul, pe care-l ai cu mine,
Vei dezlipi răul, ce se ţine ca scaiul de mine.

Lumina Ta Sfântă... mereu mă va călăuzi.
De orice nenorocire, mereu mă vei păzi.
În încercare... vei fi întotdeauna prezent.
Tu niciodată... în ajutor... nu eşti absent.

Doamne, nădejdea toată îmi este în Tine.
De nu Te-oi părăsi, nu mă vei da de ruşine.
Mă vei scoate... chiar din ghearele morţii,
Mereu fericirea şi îndurarea... mă vor însoţi.

Tu nu vrei să-Ţi amintești de greșelile mele,
Fărădelegile le-ai aruncat, nu mai e urmă de ele.
Prin iubire ai îndepărtat de la mine... pieirea.
Ţi-a fost milă de mine... mi-ai dat mântuirea.

Sufletul meu... s-a-înviorat în Cuvântul Tău...
Am primit puteri noi, să biruiesc tot ce e rău.
Minunat eşti Doamne... mare-i bunătatea Ta!
Te Slăvesc... căci viaţa mea e-n mâna Ta!