Nadajduiesc in Tine
Autor: Viorica Stela Dan
Album: picuri din lumina
Categorie: Laudă și închinare
NADAJDUIESC IN TINE


Vin să-ţi aduc mulţumiri, înaintea zorilor,
A petalelor, ce emană mireasma florilor.
Înaintea razelor solare, ce scaldă cerul.
Şi prospețimea aerului, ce cuprinde eterul.
Te slăvesc Domnul meu şi Te laud,
Urechile Tale sunt deschise şi mă aud.

Sunt fericită, că o nouă zi cu mult soare,
Ai lăsat în viaţa mea, în bunătatea-Ţi mare.
Te slăvesc, că-mi dai răgaz de cercetare,
Şi-mi dai noi puteri, să Te urmez pe cale.
Mi-ai dat răgaz pentru hotărâri noi,
Mi-ai deschis ochii cu strălucirea din zori.

Încrederea mea toată o pun în Tine, Isus,
Sub aripile Tale, de vrăjmaș sunt ascuns.
Mi-eşti scut de apărare în faţa celui rău,
Arma mea nespus de tare, e Cuvântul Tău.
În încercări eşti Turnul meu de scăpare,
Stânca mântuirii mele, marea mea salvare.

Mă inundă izvorul vieţii, de Tine dăruit.
Eşti pacea inimii mele, stâncă de granit,
Eşti comoară neprețuită, ocean de iubire,
Eşti moștenirea mea, Toiag de izbăvire.
Când vin încercările, intri cu mine în cuptor.
Şi faci flăcările cuptorului s-adie uşor.

Nu mă părăsești, Doamne, niciodată,
Căci Tu eşti stăpân pe viaţa mea toată.
Mă scoţi din noroi, când vezi că m-afund,
Şi cu toate deznădejdile mă confrunt,
Puterea de-mi slăbeşte şi valuri biciuiesc,
Mă scapi de capcanele, ce mă pândesc.

Mă fereşti de valuri, să nu mă strivească...
Şi de vântul aprig ce vrea să mă lovească.
Ca să nu dea talazuri mari peste mine,
Să nu poată, să mă dezlipească de Tine,
Tu m-ai curăţit în al Tău Sfânt sânge,
Și nici un necaz nu mă poate ajunge.

Mângâierea Ta sufletul meu l-a uns,
M-a urcat pe stâncă, unde n-aş fi ajuns.
Dacă Harul Tău, nu m-ar susține bine,
Stânca ar fi mult prea înaltă pentru mine.
Mă-ncred în Tine, Isus, Mântuitorul meu.
Pune înțelepciunea în lăuntrul meu,

Nădăjduiesc în Tine! De mă vânează cel rău,
Mă încred cu credinţă, în Cuvântul Tău:
„Cheamă-Mă în ziua necazului şi
eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi."1
Tu asculţi rugăciunea din înaltul cerului.
Şi laşi peste mine îndurările Mielului.

Dă-mi ochilor lumină, să am vederea clară,
Revarsă peste mine înţelepciunea necesară,
Să fiu supusă voii Tale, pentru totdeauna,
Să pot s-ajung şi eu, ca să primesc cununa.
Fie în veci de veci, Slăvit Numele Tău!
Domnul mântuirii mele, Domnul meu!

Amin

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/24319/nadajduiesc-in-tine