Gânduri
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Trezire si veghere

Azi e zi de sărbătoare,
Prietenii vin c-o urare,
Fericire îți doresc,
De Dumnezeu nu vorbesc.
Sănătate și mult spor,
Un an bun ca călător,
Călător pe acest pământ,
Gândurile unde-ți sunt?
Nu știi, oare ai uitat,
Ce Dumnezeu te-a învățat?
Oare tu nu ai gândit
Ce în Carte ai citit?
În lume parcă ți-e bine,
Dar Dumnezeu e cu tine?
Ai învățat din Scriptură
Cea mai bună învățătură,
Știu că tu nu le-ai uitat,
Dar pe Domnul l-ai lăsat,
L-ai lăsat să te aștepte,
Gândurile nu ți-s drepte,
Faptele sunt întinate
Și în jur sunt multe șoapte
Căci conștiința îți vorbește,
Duhul parcă te trezește,
Mai e timp să te îndrepți,
Tu, copile ce aștepți?
Harul este pe sfârșite,
Clipele sunt drămuite,
Mai e timp de pocăit
Domnul încă n-a venit,
Mai e timp și mai e har
Să primești viața în dar,
Nu te lăsa amăgit
Timpul este împlinit
Tot ce scrie în Scriptură
Se împlinește cu măsură,
Tot ce scrie-n sfânta Carte
Se împlinește cu dreptate,
De aceea te îndemn
Și prin versul meu te chem
Să revii la cele sfinte
Căci Cuvântul nu ne minte,
Este scris să învățăm,
Inima să ne-o predăm,
Să trăim în ascultare,
Să venim la a Sa chemare,
Haideți, să ne pocăim
Nu e timp ca să dormim,
E timp doar pentru Hristos,
Ce poate fi mai frumos,
Să trăim o veșnicie
În a Sa împărăție
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/244145/ganduri