Întinde mâna Ta
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Întinde mâna Ta, privind
spre mine cu-ndurare
și fă-mă, Doamne, să mă prind
de Tine tot mai tare!
R1: Arată-mi cerul Tău aprins,
de sfânta strălucire,
iar chipul trecător, mai stins
să-mi fie în privire.
2. Păstrează viu avântul meu
purtat spre curăţie,
și drumul harului mereu
mai luminat să-mi fie.
R2: Fă-mi pasul vieţii mai vioi,
mergând spre fericire,
să nu privească înapoi
la neagra omenire.
3. Lumina zorilor cereşti
s-o văd mai luminoasă,
și-n jurul meu să răspândeşti
Iubirea Ta duioasă.
R3: În orice zi şi-n orice ceas,
cu tot ce am în mine,
să fiu de Tine mai atras
și contopit cu Tine.
I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 68.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/244181/intinde-mana-ta