De azi, sunt cu Domnul meu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Înălțați spre cer cântări!
Categorie: Botez
De azi, sunt cu Domnul meu!


N-ai să poți să stingi iubirea
Ce-o simt în ființa mea
Ea-mi aduce fericirea
Îmi aprinde inima.

Tu, cel rău, ce mă pândești
Să mă prinzi în lațul tău
Din cale-mi să te ferești
De azi, sunt cu Domnul meu

A mea inimă i-am dat
Și am făcut un legământ
În apă m-am botezat
M-am umplut de Duhul Sfânt

Nu mai sunt pe calea ta
M-ai pierdut, nu sunt al tău
Căci de astăzi viața mea
S-a schimbat, nu mai vreau rău

Ca să fac sau să primesc
De toate, m-am lepădat
Căci pe Isus Îl iubesc
Și inima mea i-am dat

Fug de tine, am scăpat
De necaz și umilință
Căci păcat după păcat
Făceam, căci n-aveam credință

Nu mai vreau să te slujesc
De azi, sunt cu Domnul meu
Și piciorul mi-l păzesc
Să nu mai calc, unde-i rău

Lupt, căci este de luptat
De tine nu scap ușor
Dar putere am căpătat
Dragoste, iubire, dor,

Sentimente minunate
Isus mi le-a dăruit,
Toate de El mi-au fost date
Cu putere, m-a iubit

Și acuma mă iubește
Mă ferește de ce-i rău
Mâna Lui mă ocrotește
El, Fiul lui Dumnezeu

Îl slujesc cât voi trăi
Asta-i hotărârea mea
La ceruri cu El voi fi
În Împărăția Sa.

Amin

Câmpia Turzii, 17 martie 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/244426/de-azi-sunt-cu-domnul-meu