Moartea
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Trezire si veghere

Cu toții ne temem de moarte,
Se aud în jur a ei șoapte,
Miros macabru și teamă, e greu
Să vezi mai departe făr' de Dumnezeu.
Privim înăuntru în noi,
Nu ne regăsim, suntem goi,
N-am remarcat când ne-am pierdut
Pentru că nu ne-a durut.
Totul părea normal, cream castele
Din vise, și luptam doar pentru ele,
Acum, privim în jur, ne este teamă
Că poate moartea astăzi, chiar ne cheamă.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/244480/moartea